Accidentul ambasadorului Cristian Istrate. Fiul diplomatului a murit la spital

Accidentul ambasadorului Cristian Istrate. Fiul diplomatului a murit la spital
Publicat: 14/07/2013, 19:33
Actualizat: 26/03/2019, 11:23

Fiul cel mare al șefului Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Cristian Istrate, rănit grav în accidentul produs, duminică, pe DN 1, în județul Sibiu, după ce mașina condusă de tatăl său a fost lovită de alt autoturism, a murit la Spitalul Județean Sibiu.

Șeful Unității Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Sibiu, medicul Constantin Roșca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pacientul de 23 de ani adus în stare gravă la spital în urma accidentului produs pe DN 1 – fiul cel mare al șefului Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Cristian Istrate, – a decedat.

Potrivit medicului, tânărul a suferit un traumatism cranian, toracic și abdominal sever, cu fractură costală multiplă, cu ruptură de splină, „având sânge mult în cavitatea abdominală”.

Imediat după internare, tânărul a fost dus în sala de operații, pentru a se interveni în cazul rupturii de splină, el decedând însă după câteva ore.

Constantin Roșca a precizat că diplomatul român a suferit, la rândul său, o ruptură de splină, motiv pentru care medicii au decis ca și acesta să fie supus unei intervenții chirurgicale. De asemenea, Cristian Istrate are mai multe coste rupte.

Șeful UPU a mai declarat că soția diplomatului are un traumatism toracic minor, fără fractură, aceasta aflându-se sub supraveghere.

Reprezetanții Spitalului de Pediatrie Sibiu, unde a fost internat fiul cel mic al ambasadorului, în vârstă de 14 ani, au precizat că pacientul este în investigații, fiind suspus unui examen cu computerul tomograf, pentru stabilirea diagnosticului.

Șeful Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Cristian Istrate, a fost implicat, duminică, într-un accident produs pe DN 1, în județul Sibiu, după ce mașina în care se afla, alături de soție și cei doi copii, a fost lovită de alt autoturism.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, accidentul a avut loc pe DN 1, în zona localității sibiene Avrig.

„O femeie care conducea o mașină înmatriculată în Bistrița a intrat în depășirea neregulamentară a unui TIR, moment în care din față venea un autoturism care circula regulamentar. Cele două mașini s-au ciocnit, cinci persoane fiind rănite”, declara Luciana Balteș.

Surse din cadrul anchetei declarau corespondentului MEDIAFAX că în accident a fost implicat șeful Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Cristian Istrate.

Ambasadorul, soția lui și cei doi copii se aflau într-o mașină înmatriculată în Austria, acesta fiind autoturismul lovit de mașina condusă de femeia care a intrat în depășire.

Cristian Istrate, soția și fiul său de 23 de ani au fost transportați la Spitalul Județean Sibiu, iar fiul cel mic al diplomatului a ajuns la Spitalul de Pediatrie din oraș.

La Spitalul Județean Sibiu a ajuns și șoferița care a provocat accidentul.

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu afirmau că tânărul de 23 de ani a suferit multiple leziuni, traumatisme și contuzii, starea sa fiind foarte gravă.

Decretul privind trimiterea la post ca ambasador a lui Cristian Istrate, ca șef al Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, a fost semnat de președintele Traian Băsescu în luna martie, după ce acesta a fost avizat în octombrie 2012 de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcție.

Istrate a fost ambasador al României în Norvegia în perioada 2006-2011.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Turneul lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei
×